In anul 2017, ProBikeAddiction a desfasurat in 5 scoli iesene cursurile de educatie rutiera pe bicicleta Academia Velo, realizate dupa un curriculum acceptat la nivel international. La inceputul anului ne propusesem sa ajungem la 150 de elevi, dar ne bucuram sa anuntam ca ne-am dublat obiectivul initial si astfel peste 300 de elevi au putut participa la cele 2 module ale cursului - teoretic si practic.
Academia Velo este un proiect implementat la Iasi in urma parteneriatului dintre Asociatia ProBikeAddiction si Fundatia Comunitara Mures, beneficiara a programului Safe 4 Cycle initiat de Asociația Sportivă Vuelta în colaborare cu alti doi parteneri (Mobile Radfahrschule din Austria si Mobycon din Olanda) in cadrul caruia a fost elaborat un program de educație rutieră pe bicicleta prin programul Erasmus +. Materialul comun de învățare, pe baza metodologiei și experiențelor celor patru parteneri (BringaAkadémia, Academia Velo, Easy Drivers RADFAHRSCHULE, Mobycon) poate fi utilizat în toate școlile din Europa.
In cadrul proiectului am cerut si opinia elevilor, parintilor si cadrelor didactice despre orele de educatie rutiera din scoli, rezultate pe care le gasiti mai jos in acest articol.
Training for trainers martie 2017
Povestea Academiei Velo la Iasi a inceput cu un Training for trainers care a avut loc in perioada 18-19 martie 2017 la care au participat 12 persoane.
In anul scolar 2016-2017 au intrat intr-un proiect pilot 3 scoli: Liceul "Miron Costin", Liceul Tehnologic de Mecatronica si Automatizari si Grupul Scolar Economic de Turism. Cursurile au continuat si in anul scolar in curs cu intalniri la Scoala "Veronica Micle" si Scoala "Mihai Codreanu". Academia Velo la Iasi inseamna peste 250 de ore de cursuri.
Obiectivul principal al proiectului este creșterea siguranței rutiere prin educarea, conștientizarea bicicliștilor și șoferilor despre legislația rutieră și cauzele cele mai frecvente ale accidentelor în care sunt implicați bicicliștii și creșterea numărului de bicicliști, contribuind astfel la o mobilitatea urbană sustenabilă și creșterea calității mediului urban.
In cadrul Academiei Velo am realizat si 3 sondaje de opinie importante adresate elevilor, profesorilor si parintilor. Redam aici o parte dintre concluzii.
La chestionarul elevilor au participat 228 de persoane, dintre care aproape 60% baieti. Multi dintre repondenti sunt din localitatile limitrofe Iasului, ceea ce este important de mentionat tinand cont de faptul ca avand o naveta lunga de parcurs in fiecare zi, aleg drept mijloc de locomotie spre scoala transportul in comun.
78% dintre elevii care au participat la chestionar au bicicleta si 80 % nu au folosit-o pana acum pentru deplasarile spre scoala. Motivele pentru care nu vin cu bicicleta la scoala tin de lipsa sigurantei deplasarii (91,4 % dintre repondenti au invocat acest motiv), dar si de faptul ca locuinta se afla prea aproape sau prea departe de scoala (80%). Ei afirma ca in cazul in care ar avea infrastructura sigura si locuri de parcare pazite pentru biciclete ar veni la scoala folosind acest mijloc de locomotie. 66,8%, adica 149 dintre elevii repondenti sunt de aceasta parere.
De asemenea, lipsa educatiei rutiere din scoli se reflecta in raspunsurile elevilor - 70% nu au mai participat la astfel de ore pana acum.
Cu toate acestea, bicicleta este un punct de interes pentru ei pentru ca 85.3% ar participa la drumetii pe bicicleta si peste 60% ar fi incantati de cursurile de mecanica de biciclete.
Majoritatea repondentilor sunt elevi cu varste cuprinse intre 14 si 17 ani.
Importanta orelor de educatie rutiera in scoli (cu sau fara bicicleta in prim plan) este extrem de mare. Aceasta idee este sustinuta de parintii si profesorii elevilor participanti la cursurile Academiei Velo.
Astfel, atat parintii cat si profesorii au declarat ca folosesc doar ocazional sau deloc bicicleta ca mijloc de transport spre serviciu, procentele fiind ceva mai mari in cazul deplasarilor pe bicicleta ca mijloc recreativ. Ambele categorii repondente sunt de acord ca astfel de orele de educatie rutiera ar trebui sa aiba loc in scoli, dar ca in realitate nu se prea intampla astfel. peste 60% dintre parinti si 83 % dintre profesori sunt de aceasta parere.
La intrebarea "Se predau ore de educatie rutiera in scoala?" 70% dintre parinti si 30% dintre profesori au raspuns negativ. Astfel, cadrele didactice sustin ca au loc astfel de ore, la nivel teoretic in cadrul orelor de dirigentie sau consiliere, dar admit ca ar fi benefice intre 1 si 3 ore de educatie rutiera pe semestru si sunt deschise in sustinerea acestor ore sub forma unor cursuri speciale, asa cum este si programul Academiei Velo.
Parintii si profesorii au declarat in chestionare ca si-ar dori ca aceste ore sa aiba loc mai des deoarece elevilor le creste astfel increderea in ei pentru ca vor cunoaste reguli de circulatie, se vor deplasa cu bicicleta in mai multa siguranta, vor dobandi mai multe abilitati de manevrare a bicicletei si vor fi mai atenti ca pietoni.
Multumim tuturor participantilor Academiei Velo si cadrelor didactice si parintilor pentru deschidere si speram sa putem continua acest proiect important si in 2018.
In urma acestui proiect a ramas un material important de invatare pentru traineri, la care colegul nostru Cristi a contribuit cu capitolul de mecanica de biciclete, precum si o aplicatie interactiva pentru elevi in care isi pot testa cunostintele despre regulile de deplasare in siguranta pe bicicleta. Suntem recunoscatori pentru acest lucru partenerilor nostri de la Fundatia Comunitara Mures. Important: la nivel national proiectul s-a desfasurat in Targu Mures, Reghin, Sfantu Gheorghe, Iasi, Bucuresti, Braila, Miercurea Ciuc si Odorheiu Secuiesc si a avut pana acum peste 1500 de elevi beneficiari in total.
Va lasam cu doua materiale interesante despre cum s-a reflectat Academia Velo de la Iasi in presa.
30.03.2017 Radio Trinitas - reportaj Academia Velo la Iasi
22.05.2017 TVR Iasi - reportaj Academia Velo https://www.youtube.com/watch?v=5VIwi1bnY0Y