Marti 14 aprilie marcam si amenajam traseul de la Uricani. Cine doreste sa ni se alature este binevenit. Intalnire: 11.00, Padurea Uricani. Va rugam sa ne confirmati participarea la numarul de telefon 0742220061 sau printr-un mesaj privat pe facebook. Sambata am ecologizat - iata cum a fost!
Azi a fost o zi neasteptata. Mai intai, pentru ca dupa furtuna de ieri nu ne asteptam azi sa mergem sa ecologizam padurea Uricani si sa mai avem si soare. Neasteptata, pentru ca am cunoscut oameni minunati alaturi de care am facut treaba, am ras, am mancat si ne-am simtit excelent vreo 6 ore.
Neasteptata, pentru ca padurea a fost mult mai curata decat credeam - si speram sa ramana asa - gunoaiele de tot soiul am gasit mai ales la intrarile in padure. Neasteptata, pentru ca am vazut o turma de 5-6 caprioare si doi iepuri salbatici, in fata carora am ramas din nou prea uimiti sa ii fotografiem.
Ne bucuram sa spunem ca pentru proiectul de marcare a primului traseu cicloturistic din zona Miroslava avem acordul Directiei Silvice cu care am stabilit un precedent de comunicare si colaborare foarte buna.
Traseul va fi lansat oficial la sfarsitul lunii aprilie (data exacta o vom anunta, mai ales ca pregatim surprize pentru evenimentul de lansare). Pana atunci tineti-ne pumnii sa avem vreme buna. Va invitam de asemenea sa va alaturati proiectului la activitatile pe care urmeaza sa le facem : marcare si amenajare.
Pentru azi avem sa le multumim voluntarilor nostri: Ioana si Alex, Adriana si Matei, Paula, Cristina si echipei Probikeaddiction reprezentata de Ioana, Maria si Cristi. Proiectul de marcare a traseului cicloturistic din zona Miroslavei este realizat de Probikeaddiction cu finantarea Transgor Logistik, prin Fundatia Comunitara Iasi si cu sprijinul Centrului de Turism Miroslava si Directiei Silvice Iasi.
Albumul foto complet poate fi gasit AICI.