TITLE


Ionut face recenzia unei carti impresionante si realiste - The Secret Race: Inside the Hidden World of the Tour de France: Doping, Cover-ups, and Winning at All Costs, scrisă de Tyler Hamilton împreună cu Daniel Coyle. Va recomandam sa cititi recenzia si cartea . Liber la comentarii!

”He even talked about feeling guilty – and guilt was an emotion most of us had given up a long ago [...] my strength wasn’t really in my muscles; it was inside my blood, in those bags.” (Tyler Hamilton)

În anul 2000, anul celei de-a doua victorii consecutive a lui Lance în Le Tour, americanul avea două preocupari majore, preocupări aproape obsesive: Marco Pantani, cel mai bun cățărător din lume, campionul din 1998 și Jan Ullrich, campionul german, triumfător în 1997. Ambii lipsiseră din Turul din 1999, anul primei victorii a lui Armstrong în Franța. Se pare că Lance era la curent cu absolut orice informație despre cei doi cicliști și în genere despre orice alt posibil rival al său. Ca să fim sinceri, lui Armstrong îi era frică de cei doi, un soi de frică de necunoscut; cel puțin așa descrie situația de atunci Tyler Hamilton, locotenentul principal al texanului. Armstrong vroia să-și ia toate măsurile de prevedere pentru a-și maximiza șansele de a triumfa în Turul Franței; drept pentru care cei doi rivali ai săi au avut parte de ”un tratament special” din partea acestuia. Iată cum descrie Hamilton relația lui Lance cu cei doi, percepția lui Armstrong asupra acestora și ceea ce se întâmpla în timpul curselor. (Traducerea anumitor paragrafe de mai jos este adaptată și contextualizată.)

Armstrong vs Ullrich

Ullrich era un fel de superman; originar din Germania de est, acolo unde antrenorii se ghidau după sintagma: aruncă o duzină de ouă de perete și păstrează-le pe cele care nu se sparg. Ullrich reprezenta oul care nu se spărsese, un băiat al Războiului Rece, crescut fără tată (asemeni lui Lance) cu ajutorul statului german de est, care și-a canalizat toată energia în modelarea unui fizic unic în istoria ciclismului. Corpul lui Ullrich era incomparabil cu ceea ce văzuse vreodată Tyler la oricare alt ciclist. Uneori se poziționa în cursă lângă german doar pentru a-l analiza mai bine; puteai realmente să observi fibrele musculare mișcându-se, venele fiindu-i vizibile chiar și sub tricoul de lycra. Nici ”setting-ul” său mental nu era rău. Ullrich avea o abilitate deosebită de a trage de el însuși. În 1997, Hamilton avusese ocazia să-l vadă câștigând cea mai dură cursă la care participase vreodată, o etapă montană monstruoasă de 242 km, cu 8 ore de rulaj, în Pirinei, acolo unde tânărul de 23 de ani l-a distrus pur și simplu pe marele Riis. În pofida fizicului impozant Ullrich avea o fire blândă, fiind un tip de treabă care avea mereu o vorbă bună pentru oricine. Slăbiciunea sa era însă disciplina, având mereu probleme de greutate; chiar și așa, avea capacitatea de a face curse teribile și de a rula excelent tocmai atunci când te așteptai mai puțin.

Armstrong Ullrich 

Bătălia dintre Armstrong și Ullrich din acel an a fost tranșată destul de rapid. Mai întâi, texanul a luat un avans bun în prolog. Apoi, în următoarele etape de plat, Lance l-a șicanat pe Ullrich în toate felurile posibile. Se pare că există o sumedenie de moduri prin care poți intimida pe cineva în timpul unei curse cicliste, iar Armstrong le știa pe toate: să discuți degajat atunci când traseul este dificil, să mânânci sau să bei atunci când rulezi cu viteză doar pentru a arăta că îți este la îndemână să o faci, să accelerezi, să ieși singur din pluton și să rulezi fără efort împotriva vântului. Armstrong i-a arătat mereu și mereu lui Ullrich că este mai puternic, astfel încât, încă înainte de prima etapă montană Lance îl avea la degetul mic pe german.

Lance vs Pantani

Dacă Ullrich era un superman, Pantani era mai degrabă o apariție stranie, mistică: un italian mărunțel, sfios, cu ochii negri, care, aflat în formă, era cel mai bun cățărător din lume. Hamilton scrie că Pantani era un soi de combinație între asasin și artist: îndeajuns de vanituos încât să-și reducă urechile proeminente prin operații estetice, italianul era în același timp un tip dur, în stare să câștige curse în cele mai dificile condiții ( în 1998 triumfase în Le Tour învingându-l pe Ullrich pe o ploaie rece, într-o etapă cu final pe Les Deux Alpes).

armstrong pantaniBătălia dintre Armstrong și Pantani a avut însă o cu totul altă desfășurare față de cea contra lui Ullrich. Italianul era impulsiv și ”romantic”. Într-o altă viață ar fi fost probabil toreador sau cântăreț de operă, scrie Hamilton. Pantani era genul de ciclist care nu s-ar fi liniștit până ce nu ar fi creat un anume impact în cursă. Lance vroia ca lucrurile să fie logice, iar acțiunile lui Pantani nu erau logice; Lance ura asta. Tipul acesta de acțiuni fără sens, inițiate mai degrabă din impuls și din orgoliu, au apărut pentru prima dată în etapa de pe Mont Ventoux. Terminând cot la cot cursa, Pantani s-a simțit ofensat de faptul că Lance i-a oferit victoria de etapă. Ca urmare, mânat de propria mândrie, Pantani decide să atace aproape fără încetare în etapele ce au urmat, producând astfel haos în pluton și printre rutierii U.S. Postal. Totul a culminat cu etapa a 16-a. Pantani se lansează singur într-un atac timpuriu. Accelerând în continuu reușește să-i țină la distanță pe toți ceilalți. Până la urmă, chiar înainte de ultima cățărare a etapei, Pantani clachează. Din nefericire pentru U.S. Postal, nici Lance nu era în cea mai bună formă. Ullrich a profitat de ocazie, Armstrong a tras la limită astfel încât pierderile de timp să nu fie dezastuoase. La final, Armstrong l-a numit pe Pantani ”a shit-starter”. De altfel, italianul a și abandonat cursa după acea etapă. Pantani își pusese însă deja aprenta asupra ediției din acel an, în stilul său caracteristic.

O notă aici: fragmentele acestea în care Hamilton descrie ceea ce se întâmpla în timpul curselor, cum gândeau cicliștii și ce reacții aveau constituie, după mine, punctele cele mai atractive ale cărții sale. Tocmai de aceea nu voi insista pe ”repovestirea” lor. Lectura directă este mult mai plăcută.

Transfuzii sanguine

Armstrong reușește totuși să câștige și în acel an Turul Franței, ajutat de oameni precum Hamilton sau Kevin Livingston și profitând de slăbiciunile contra-candidaților. Pe lângă acestea au existat însă (din nou) avantajul oferit de EPO (substanță devenită acum o prezență naturală în viața cicliștilor) și mai ales efectele revigorante ale transfuziilor de sânge. Cu câteva luni înainte de Turul Franței, U.S. Postal participă la Critérium du Dauphiné Libéré, un fel de cursă de pregătire pentru marele tur, cursă a cărui punct principal de atracție este etapa de pe Mont Ventoux. Aflat într-o evidentă evoluție, Hamilton reușește să câștige atât etapa cu pricina, cât și prestigioasa cursă de o săptămână, devansându-l pe însuși Lance. Era limpede, Hamilton trecuse deja la un alt nivel, chestiune observată și de conducerea echipei (Bruyneel), care imediat după cursă decide ca o parte dintre cicliștii U.S. Postal să facă un drum cu avionul până în Spania. Conform explicațiilor extrem de relaxate ale lui Bruyneel (Se pare că tipul avea cea mai bună expresie ”poker-face”, aspect obligatoriu în lumea ciclismului, atât în curse, față de rivali, cât și în existența cotidiană.), Hamilton avea să zboare într-un avion privat împreună cu Armstrong și cu Livingston până la Valencia, acolo unde vor dona câte o pungă de sânge care va fi pusă la păstrare. A doua zi se vor întoarce acasă. Apoi, într-un moment cheie al Turului Franței, aveau să-și împrospăteze sângele pentru a primi un plus de energie și de vigoare. ”Este exact ca și cum ai lua EPO, doar că va fi mai bine.” l-a impulsionat Bruyneel pe Hamilton. În fapt, diferența dintre EPO și transfuziile de sânge nu era de neglijat, cel puțin ca impact psihologic. ”Auzi adesea discutându-se laolaltă despre ”transfuzii de sânge”, ”EPO” sau ”testosteron” ca și cum ar fi echivalente. Ei bine, nu sunt. Cu celelalte produse înghiți o pilulă, îți aplici un plasture sau te înțepi rapid cu un ac minuscul. Aici însă, te uiți cum o pungă mare și goală de plastic se umple încet, încet cu sângele tău roșu închis. Nu uiți niciodată treaba asta.” (159)

dauphineDupă o transfuzie de sânge trebuie să iei niște suplimente de fier și vitamina B. De asemeni, foarte important este să nu-ți injectezi EPO, pentru că asta ți-ar bloca răspunsul organismului de a produce cât mai multe celule roșii. Trebuie mai degrabă să ai răbdare; îți vei reveni de la sine. Sună a sfat pe care orice rutier profesionist ar trebui să-l ia în calcul, nu-i așa? Ei bine, așa și sunau mesajele pe care doctorii sau managerii echipelor le transmiteau cicliștilor care tocmai efectuaseră o transfuzie. Totul intra în normalitatea lumii cicliste de atunci.

Momentul cheie menționat de Bruyneel în Valencia era programat tocmai înaintea etapei de pe Mont Ventoux despre care scriam că o câștigase, cu cântec, Pantani. Adunați într-un apartament de hotel, nu departe de Ventoux, cei trei își reprimesc în vene sângele lăsat la rece cu câteva săptămâni mai devreme. În cursă, cel puțin pentru Hamilton, senzațiile nu sunt tocmai cele așteptate. Deși cu sânge revigorat în vene, Tyler se chinuie pe traseu deja mai devreme decât s-ar fi așteptat. Picioarele îi sunt moi, ca de plastilină. Se simte ciudat. Încearcă să ruleze mai tare, să-și forțeze limitele, însă în scurtă vreme se vede nevoit să încetinească. Ce se întâmplase? Transfuzia decursese bine, problema o constituia statutul de novice în această practică a lui Hamilton. Odată cu anii, avea să înțeleagă însă că efectul transfuziilor sanguine este cât se poate de ciudat resimțit de organism. Atunci când ai mai multe globule roșii în sânge, corpul nu se mai supune acelorași reguli. Chiar dacă te simți la limita capacităților fizice, în fapt, poți să tragi de tine mai mult decât ai crede. Totul este să ignori semnele pe care corpul ți le trimite în mod normal, semne care îți spun că vei claca. Hamilton avea să învețe cu timpul cum să procedeze în astfel de situații, la fel cum avea să înfrunte multe alte provocării pe care o carieră de ciclist în anii 2000 ți le punea în față.

Duelul Pantani-Armstrong de pe Mont Ventoux din anul 2000.

Un interviu al lui Tyler despre carte, despre Lance și despre dopping; un alt scurt interviu despre metodele Lance.

Primele patru părți ale recenziei le găsiți aici: I - intrand in joc, II - apartinand de pluton, III - Introducere in dopaj, IV - Lance, V - Turul renasterii.

redirectioneaza

 

coperta ghid fata pt site

Descarca

GHID DE TRASEE CICLOTURISTICE PT BANNER

Brosura istorica

probikeaddiction brosura Iasi TRASEUL MEMORIEI

banner tla 270 w

banner freerider