Un pas in urma serafimilor la Cinematograful Victoria din Iasi a fost o experienta multisenzoriala, rascolitoare. Si asta pentru ca odata intrati pe portile cinematografului am facut cativa pasi in timp...asa incat parca noi eram parte dintr-o alta spatio-temporalitate. Cinematograful ne astepta exact cum arata in urma cu 30 de ani, doar ca toate prinsera un miros de mucegai, vechi si rupt, degradare....toate facute parca sa amplifice senzatiile pe care filmul avea sa le trezeasca.

Cinematograful Victoria din Iasi, septembrie 2017

Un pas in urma serafimilor mi-a placut pentru ca este realizat intr-un stil realist, filmat de multe ori in asa fel incat sa te identifici cu personajul principal, sa participi acolo, desi departe de mine sa ma pot confunda cu un elev seminarist. Are multe dintre calitatile unui film excelent si toate izvorasc faptul ca e bazat pe o experienta autobiografica, asumata. De aceea reuseste sa transmita foarte bine. Despre poveste nu am sa scriu multe pentru ca va indemn sa mergeti sa il vedeti.

Un pas în urma serafimilor ii are in rolurile principale pe Stefan Iancu si Vlad Ivanov. Scenariul si regia poarta semnatura lui Daniel Sandu

Intr-o lume parca ireal de departe de ceea ce ar trebui sa fie, acolo unde abuzurile si santajul, minciunile si rautatea isi fac loc, binele apare in inversunarea personajului principal care incearca sa isi dea seama daca doreste sa devina preot si daca da, ce fel de preot isi doreste sa fie. Am simtit ca tot raul lumii prezentate in film a fost excelent contrabalansat de intalnirea din vacanta de iarna dintre Gabriel, elevul seminarist si preotul cu har, ramas vaduv ce slujea la o biserica de sat.

Mi-au placut doua detalii interesante - prezenta divina simbolizata printr-o carte care pare sa se inchida singura in paraclis atunci cand Gabriel intra sa cerceteze zona altarului, chiar daca nu avea voie si pe cea a necuratului, aparut de niciunde intr-o reprezentare ademenitoare in timpul unui obicei de Craciun. Cele doua aparitii par sa intareasca si mai mult dualitatea intregii experiente.

Sfarsitul filmului inchide cercul de la inceput, Gabriel paseste grabit pe holurile Seminarului si merge sa isi gaseasca locul printre ceilalti elevi, la rugaciunea de dimineata. Abia in ultimul moment iti dai seama daca vrea sa continue sau nu ...

La film am avut o experienta asa, ca in familie. Publicul reactiona, comenta, savura, avea opinii. Sala era mai mult goala, dar faptul ca eram totusi cam 40 de spectatori parea sa fie o adevarata dovada a calitatii filmului.

Cand eram mica, ma intrebam mereu oare de unde este redata pelicula. Vedeam doar acea unda de lumina magica ce proiecta pe ecran imaginile, de undeva de sus, de deasupra scaunelor. Ieri filmul a fost proiectat de pe un DVD cu ajutorul unui retroproiector montat undeva la jumatatea scaunelor de la stal. Fara trailere si reclame la inceput. Gol, realist, bun de tot.

Tweet

• < Prev
• Next >